Monumentele istorice din Romania             Romana English

Localizarea aproximativa, la nivel de localitate

Descrieri/Comentarii

mokuska09 / 12-May-2012

Date istorice

Începuturile acestui ansamblu se prelungesc până în anul 1751, an în care episcopul Pál Forgárch, cel care cu patru ani în urmă a demarat construcţiile unei noi zone rezidenţiale cu construirea catedralei, a emis un decret în care cerea ca capitlul, care-şi avea înainte sediul în Piaţa Sf. Ladislau, să se mute lângă noua catedrală. Pentru grăbirea mutării în următoarele decenii episcopii orădeni condiţionau de mai multe ori numirea canonicilor de construirea unei noi clădiri pe noul amplasament. Primul canonic de Oradea, care a ridicat o casă în această zonă, a fost János Alapy, el construind în a doua jumătate a anilor 1750, casa de la nr. 7. Tot în anii 1750-1760 a fost construită casa vecină de la nr. 9, şi cea de la nr. 15, aflată la o distanţă de aproximativ 38 de metrii la nord de aceasta. Din însărcinarea episcopului Ádám Patachich arhiectul Franz Anton Hillebrandt, proiectantul catedralei şi al palatului, a vrut să construiască pe acest lot liber dintre casele canonicilor edificiul noului seminar. Proiectele păstrate ale lui Hillebrandt arată o clădire de plan U, cu o faţadă principală spre stradă cu 22 de axe şi cu axele centrale ieşite în rezalită. Arhitectul în proiectele noii clădiri a ţinut cont şi de edificiile canonicilor, seminarul fiind conceput cu o tratare a faţadelor similară caselor canonicilor, şi cu un coridor la parterul lui, dar din cauze încă rămase neelucidate proiectele aprobate ale lui Hillebrandt niciodată nu au fost executate.

Construirea ansamblului de case ale canonicilor a luat un nou avânt în anii 1770. Un document juridic din anul 1777 atestă deja existenţa a patru case, şi faptul că încă trei sunt în faza de construire. După opinia lui József Bíró a patra casă a şirului, în acest an deja finalizată ar fi fost cea de la nr. 17, iar tot el, le-a identificat pe celelalte trei cu casele de la nr. 21., 23. şi 25.

 

Ansamblul baroc al şirului este întregit de încă trei clădiri după aproape o sută de ani. În 1863 au fost terminate pe lotul pe care se plănuia edificiul seminarului, clădirile de la nr. 11. şi 13, ca în final seria acestor construcţii să fie încheiate în anul 1875 de cea de la nr. 19.

 

Dintre locuitorii celebri ai acestor edificii se remarcă canonicii erudiţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre ele trăind şi creând în aceste case o perioadă mai îndelungată sau mai scurtă reprezentanţi de seamă ale începuturilor istoriografiei de artă şi arheologiei maghiare, sau cercetători celebri ai istoriei bisericeşti, ca Flóris Rómer, Arnold Ipolyi, Vilmos Fraknói, János Karácsonyi sau Vince Bunyitay.

Descrierea edificiului

Ansamblul urban baroc, denumit Şirul canonicilor sau mai rar Şirul capitlului, format din şirul a zece case cu un singur etaj, se întinde în faţa grădinii palatului episcopal, pe aliniamentul străzii paralele clădirii catedralei. Fiecare clădire a fost construită în perioade distincte, acest lucru fiind perceptibil şi de pe caracterul neomogen al faţadelor. Elementul cel mai spectaculos al ansamblului este coridorul boltit cu arcade, ce se întinde, sub etajul clădirilor, de-a lungul parterului a zece case.

 

Casa cea mai veche a ansamblului este cea de la nr. 7., denumită, după numele canonicului, care l-a construit, casa Alapy, o casă cu o faţadă principală cu cinci axe şi una secundară cu 2 axe. Faţada principală a edificiului este străpunsă la etaj de ferestre dreptunghiulare simple, despărţite de lesene, iar la parter se află arcada semicirculară sprijinită pe stâlpi masivi, şi coridorul cu bolţi boeme despărţite de arcuri dublou. Stâlpii au capiteluri profilate, şi suprafaţa lor exterioară este decorată tot cu lesene. Aripa dinspre curte a acestei prime clădiri se datorează unei intervenţii mai recente. Casa de la nr. 9 este identică în cele mai multe detalii cu cea precedentă, singura deosebire mai importantă fiind lungimea sa mai mare cu o axă. Clădirile de la numerele 15, 17, 21 23 şi 25 urmăresc în linii mari aceiaşi schemă, numai diferenţe ca, lipsa lesenelor de pe stâlpi sau decorarea arcadelor prin bolţare mediane marcate ne indică faptul că au fost edificate în perioade diferite.

 

Înfăţişarea caselor de la nr. 15 şi 17., construite în anul 1863, arată deja unele modificări mai însemnate. Stâlpii lor sunt mai zvelţi decât cele ale caselor baroce, iar ferestrele de la etaj sunt deja cu închidere în segment de cerc, decorate cu sprâncene arcuite. În aceste cazuri sub cornişa clădirii se întinde şi o friză, ornată în linia ferestrelor cu motivul neogotic al unor duble muluri oarbe. Această decoraţie neogotică se observă şi la casa vecină de la nr. 19, construită în 1875, dar cu muluri diferite, aflate deasupra ferestrelor, şi în acest caz, cu închidere în segment de cerc şi cu aceleaşi sprâncene. La parterul aceste case se găseşte deja o arcadă mai înaltă, cu patru deschideri. Elementele de articulare verticală lipsesc de la faţada fiecărei case construite în sec. al XIX-lea.

 

Elementul cel mai spectaculos al ansamblului urban Şirul canonicilor din Oradea este coridorul cu arcade al faţadei, sprijinită pe 56 de stâlpi pătraţi, a cărui interior boltit şi ritmat de arce dublouri oferă variate aspecte ale aceluiaşi spaţiu baroc.

( Datele de pe pagina encivlopediavirtuala)